Gigi Becali i-a mărit contractul unuia dintre jucătorii de bază ai lui Elias Charalambous de la FCSB.
Joyskim Dawa (28 de ani) se poate bucura de un nou contract cu FCSB, unul mult mai avantajos față de precedentul, cu un salariu îmbunătățit. Astfel, fundașul central camerunez primește o răsplată importantă din partea lui Gigi Becali, după ce a înscris golul victoriei cu PAOK Salonic.
Potrivit DigiSport, Joyskim Dawa va urma să încaseze 15.000 de euro pe lună, față de 12.000 de euro lunar, cu cât era remunerat înainte. De altfel, anunțul în privința prelungirii contractului a venit chiar din partea lui Dawa, care a discutat cu un site din țara natală.
„Da, tocmai au activat opțiunea de prelungire a contractului până în 2027.
Am parte de încrederea celor din club. Mi-au arătat foarte multă încredere, iar o dovadă este faptul că mi-au dat banderola de căpitan în câteva meciuri importante. Nu orice străin poate purta banderola la acest club uriaș, dar eu sunt unul dintre liderii echipei, deci cred că am primit-o pe merit.
Obiectivul meu este să continuăm forma bună, să câștigăm din nou trofee și să mergem cât mai departe în Europa League”, a declarat Joyskim Dawa, pentru Allez Les Lions, un site din Camerun.
De altfel, fundașul central adus de la FC Botoșani a specificat că a avut oferte din Anglia, însă acestea nu l-au scos din circuit și nu l-au distras de la activitatea pe care o avea la FCSB.
„Interesul din Anglia, o presiune în plus pentru mine? Nu, chiar deloc. Din contră, mă motivează să muncesc și mai mult. Cred că e o recunoaștere a prestațiilor mele de până acum. Este îmbucurător să vezi că ești apreciat de cluburi din Anglia care te monitorizează. Au existat discuții cu impresarul meu, dar nicio ofertă oficială.
La clubul meu actual avem anumite obiective. Trebuie să câștigăm titlul și să mergem mai departe în competițiile europene. Am 28 de ani, iar dacă voi avea oferte pe masă le voi analiza și voi alege destinația cea mai potrivită pentru viitorul meu”, a spus Dawa, pentru sursa precizată anterior.